joi, 7 iulie 2016

Biserica fortificata de la Biertan

Biertanul face parte dintre primele așezări germane de sași din Ardeal, localitatea este atestată documentar în1283

Complexul arhitectural medieval este alcătuit din biserica și centura de fortificații, .

Biserica de tip hală, ocupa partea centrală a complexului, fiind construită între anii 1490și 1520 în stilul gotic târziu, fiind ultima din Transilvania înălțată în acest stil.

De faimă internațională se bucură ușa sacristiei, cu un sistem foarte complicat de 19 încuietori, realizată de meșterii locali în anul 1515 și care a stârnit un interes deosebit, fiind premiată la Expoziția Mondială din 1900 de la Paris

Altarul poliptic al bisericii este, cel mai mare din țară, cu cele 28 de panouri pictate

Pe vremuri, în bastionul estic se afla „carcera”, unde erau închiși, timp de două săptămâni, cuplurile (soț și soție) care se certau și intenționau să divorțeze. În camera de mici dimensiuni, având o masă mică și un singur pat, comunitatea sașilor le punea la dispoziție o singură farfurie, un singur tacâm și o singură cană pentru apă. Se spune că, în acele circumstanțe, doar o singură pereche a rămas neclintită în hotărârea inițială de a divorța, toate celelalte cupluri ieșind de acolo împăcate, fără a se mai apela la justiție

La capătul de sus al scării, lângă biserică se poate vedea un bolovan mare, pe care, duminica erau așezați cei care făceau rele în cursul săptămânii, spre a fi văzuți de întreaga comunitate. Era un mijloc eficient de a-i educa și integra în colectivitatea așezării.

Astăzi, această veche așezare săsească este cunoscută în lume datorită bisericii-cetate, inclusă în 1993 pe lista monumentelor patrimoniului mondial a UNESCO.

Photo: Adela Rusu















Lavanda di Maria

Lavanda, o plantă care a făcut renumite dealurile din Provance (Franţa) a aparut si la noi in Romania.

In Tarnaveni , jud. Mures o familie frumoasa Adrian Porime si Ioana Porime te imbie intr-un loc magic unde mirosul minunat de lavanda iti incanta simturile si te fac fericit!

Multumesc pentru minunatul buchet de lavanda Ioana Porime!

Photo: Adela Rusu